DIN TAINELE DEZVĂLUITE ALE EROSULUI ORIENTAL 
 DIN TAINELE DEZVĂLUITE ALE EROSULUI ORIENTAL
 
Preț: 37.00 Lei
Stoc:  stoc
Autor:  Swami Kamananda

Editura:  Atman
Anul lansării:  2013
Format: 
Pagini:  208
ISBN:  978-606-93190-6-2

Rating

Dă un Rating

Spre deosebire de civilizaţia occidentală, în care pudibonderia şi reprimarea sexualităţii au mers secole de-a rândul mână în mână cu habotnicia aşa-zis creştină, tradiţia chineză nu a catalogat niciodată textele sau imaginile erotice ca fiind imorale ori pornografice. Mai mult decât atât, de-a lungul istoriei lor, chinezii au dezvoltat un număr nesfârşit de metode, care au fost ilustrate din belşug în numeroase manuscrise, menite să iniţieze în arta amorului atât femeile, cât şi bărbaţii. Pentru înţelepţii, poeţii şi medicii din istoria chineză, a fuziona amoros în cele mai bune condiţii cu putinţă se înscria firesc în ordinea divină şi era ceva necesar pentru sănătatea fizică, mentală şi spirituală, iar cunoaşterea artei de a iubi servea, printre altele, la prelungirea vieţii şi făcea parte integrantă din tradiţia taoistă, datorită căreia China antică nu a cunoscut nici reprimarea sexualităţii, nici manifestările deviante şi anomaliile care au apărut la alte civilizaţii antice.
În ultima vreme, Occidentul a început să descopere, nu fără uimire, secretele amoroase ale vechilor taoişti. Ideile lor le par multora chiar şi astăzi radicale şi revoluţionare; de exemplu, afirmaţia că, în realitate, orgasmul şi ejacularea la bărbat sunt două aspecte complet diferite. În arta taoistă de a iubi, medicina se îngemănează cu plăcerea şi înţelepciunea, pentru ca amorul să poată fi cu adevărat folositor şi benefic pentru fiinţa umană, premisa fiind satisfacţia totală pentru ambii iubiţi.

Introducere ... 7
Yin-ul şi yang-ul. Cărţile de căpătâi despre arta amorului ... 9
Actul amoros bazat pe continenţă sexuală deplină, izvor de forţă vitală, fericire şi longevitate ... 15
Metode practice ... 29
Despre caracteristicile iubitelor perfecte şi ale celor care nu sunt potrivite ... 37
Anumite poziţii erotice iniţiatice şi cunoaşterea de sine prin practica şi aprofundarea posturilor amoroase bazate pe continenţă sexuală deplină ... 49
Retenţia fluidului seminal în vederea transmutării sale în energie erotică intensă ... 72
Trei tipuri cu totul aparte de sărutări ... 82
Câte ceva despre literatura erotică de calitate ... 88
Uniunea amoroasă perfectă: o suigeneris luptă generatoare de fericire, bucurie şi plăcere intensă ... 94
Nouă posturi erotice care îi conduc pe iubiţi la o nebănuită victorie ... 96
Poveşti cu tâlc şi anecdote ... 102
Iniţierea erotică şi procrearea ... 105
Misterul secreţiilor feminine erotice regenerante şi binefăcătoare ... 110
Unele reţete erotice secrete pentru redobândirea tinereţii sau pentru creşterea şi amplificarea forţei vitale ... 114
Erosul ocult în tradiţia japoneză ... 121
Un erou neobişnuit al aventurilor erotice: preotul budist ... 128
Luntraşul cel cu falusul viguros şi fierbinte ... 130
Erotism ocult şi mitologie ... 142
Fermecătoarea noapte a Zeiţei Ama-no-Uzume ... 144
Gheişa - femeia iniţiatoare ce promovează erosul ocult sublim ... 158
Vârsta de aur a plăcerii pure, copleşitoare, rafinate şi a artei erotice sublime ... 181
Yoshiwara - Grădina deliciilor extaziante ... 183
Şcoala iniţiatică a curtezanelor ... 200

 

Evenimente

© 2017 Editura Venusiana. All rights reserved | Realizat de Webdesign